Conducător auto depistat sub influența substanțelor stupefiante
La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Orhei, din Piatra Neamț. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.