Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Consiliul Județean pune la dispoziția elevilor Școlii 5 spațiu de studiu la Școlile Normale

0

Consiliul Județean Neamț va asigura, pe perioada efectuării lucrărilor de reparații la Școala Gimnazială nr. 5 Piatra-Neamț, săli de clasă pentru elevi în incinta clădirii de la Școlile Normale de pe strada Gavril Galinescu.

Decizia a fost luată de către președintele Ionel Arsene, ca urmare a reacțiilor părinților elevilor care ar fi trebuit relocați pentru cursuri într-un alt cartier, la propunerea conducerii Primăriei Piatra-Neamț.

„Am mers, împreună cu prefectul Adrian Niță, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Neamț – profesor Florentina Luca-Moise, și cu directorul Școlii Gimnaziale nr. 5 Piatra-Neamț, în clădirea pe care Consiliul Județean o deține la Școlile Normale și am căutat un spațiu potrivit în care să fie mutați unii dintre elevii de la Școala 5, pe perioada efectuării lucrărilor de modernizare a imobilului în care studiază acum.

Mai mulți părinți, îngrijorați când au auzit că trebuie să își mute copiii prin cartierul Speranța, pentru a putea participa la cursuri, pentru că în sălile de clasă în care învață în prezent urmează a se face lucrări de reparații, mi-au scris și m-au căutat personal, cerându-mi ajutorul. Nu puteam sta indiferent față de această situație și am identificat un spațiu propice derulării actului educațional, în clădirea de la Școlile Normale, pe strada Gavril Galinescu.

Zilele următoare vom pune la dispoziția Primăriei Piatra-Neamț spațiile respective, astfel încât să se poată face pregătirea mutării.
Îmi pare foarte rău că atât elevii cât și părinții lor și cadrele didactice care predau la Școala 5 au fost supuși unui stres inutil de către conducerea Primăriei Piatra-Neamț, care a anunțat din scurt că urmează modernizarea unității de învățământ, fără a vedea «în perspectivă» cum se implementează acest proiect. Așa că s-au trezit copiii și adulții că aproape de pe o zi pe alta nu mai au unde învăța. Mă bucur că am găsit această soluție!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.