Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Consultări ale Camerei de Comerț și Industrie Neamț cu mediul de afaceri

0

Preocupată în permanență de consultarea mediului de afaceri din județ și promovarea propunerilor colectate, Camera de Comerț și Industrie Neamț a rezumat o serie de aspecte desprinse din starea economică a județului.

Mai mult decât în celelalte regiuni, județele din Nord-Est, confruntate cu o criză medicală majoră în mare parte cauzată de repatrierea concetățenilor  muncitori pe alte meleaguri, sunt destabilizate de restricțiile impuse de starea de urgență.

Cu 1182 firme care au solicitat ajutorul de șomaj tehnic pentru un număr  de 8304 salariați aferent lunii martie și 1281 firme cu 11041 salariați pentru luna aprilie, județul Neamt resimte din plin această oprire a economiei.

Se va adăuga scăderea ce va fi generată de recesiunea economică mondială ce se prefigurează ținând cont de descreșterile anunțate ale marilor puteri economice mondiale – SUA, Germania, Japonia și alte state cu economii importante dar puternic lovite de criza medicală.

Se pare că odată cu încheierea stării de urgență și relaxarea măsurilor de restricționare ne aflăm în fața unui nou început după ce în ultimele 10 săptămâni am căpătat o nouă experiență, cea a conviețuirii cu un factor patogen foarte periculos. De aici, economia mondială, cea națională și bineînțeles cea a județului Neamț, trebuie să pornească pe un drum diferit, care să țină cont de noile condiții.

Experții spun că pe viitor, piața chineză, principalul exportator al lumii, va fi privită cu destul de multe rezerve, ceea ce deschide o oportunitate uriașă de export pentru producătorii autohtoni. Oferta adresată unei piețe deja tradițională, cea a țărilor din Uniunea Europeană (beneficiarul a cel puțin 70% din exportul județului Neamț) va fi probabil cu mult mai atractivă fiind mai apropiată de piața de desfacere, de clientul final.

Evoluția exporturilor județului va depinde de doi factori principali. Primul este modul în care partenerii din Uniunea Europeană, în principal Germania, Italia și Franța își vor reveni din punct de vedere economic. Al doilea factor și cel mai important este modul în care statul român va interveni în susținerea firmelor exportatoare sau cu potențial de export.

Programul IMM Invest de subvenționare a dobânzilor la credite de investiții si pentru capitalul de lucru este un prim pas dar unul destul de timid ținând cont de faptul că internaționalizarea unei afaceri implică mai multe măsuri. 

La sesizarea Camerei de Comerț și Industrie Neamt, Camera Națională a înaintat Guvernului României o propunere de modificare a Ordonantei 110/2017 privind Programul IMM INVEST ROMANIA și a Hotărârii Guvernului 282/2020 care reglementează aplicarea Ordonanței 110/2017, eliminând din aceste reglementări două aspecte foarte importante:

  • Eliminarea ipotecii legale mobiliare asupra universalităţii de bunuri mobile sau imobile, prezente ori viitoare, afectate activităţii beneficiarului, introducând o garanție proporțională cu procentul de garantare
  • Eliminarea obligativității deținerii unui certificat pentru stare de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri

Guvernul ar trebui să vină cu programe de promovare a firmelor și produselor pe piața externă și de creștere a competitivității economiei românești.

O măsură bună pentru încurajarea exporturilor ar fi acordarea de finanțări nerambursabile pentru creșterea competitivității produselor atât din fonduri guvernamentale cât și din cele europene în paralel cu finanțarea cercetării, inovării și înființarea a cât mai multe centre de transfer tehnologic subvenționate de stat.

Direcția în care a pornit și județul Neamț (dar de la care nu trebuie să se abată, odată cu relaxarea restricțiilor) este economia digitală, cu toate ramurile ei, unele dintre ele neexploatate încă, conturându-se astfel un alt motor de creștere. In această perioadă a crescut numărul firmelor și al persoanelor care au apelat la soluții digitale pentru activitatea curenta, s-a constatat o creștere a productivității muncii unor categorii de salariați care au adoptat tele-munca, a crescut cifra de afaceri la comerțul online și nu în ultimul rând, instituțiile statului (nu toate!) au acceptat să înlocuiască clasicul dosar cu șină și să accepte în locul acestuia un simplu mail, la îndemâna oricui. În paralel cu informatizarea sistemului de învățământ, integrarea în economia digitală și adoptarea soluțiilor IT în firme va duce la creșterea productivității muncii și la integrarea mai rapidă in economia europeană și mondială.

Alte măsuri pe care Guvernul României ar trebui să le ia în acest sens ar fi măsuri de reducere a impozitelor pentru firmele care integrează soluții de tehnologia informației și comunicațiilor și subvenționarea accesului la rețelele de telecomunicații pentru toate firmele.

În paralel, pentru ușurarea poverii privind măsurile de protecție ce trebuie luate de către firme pentru salariați și clienți, statul ar trebui să preia o parte din aceste cheltuieli prin subvenționarea lor sau prin reducerea cotei de TVA la produsele de protecție (măști, mănuși, substanțe de dezinfecție)

Camera de Comerț și Industrie Neamț va continua să se consulte cu companiile din județ și va înainta către Guvernul României toate propunerile constructive, menite să genereze revenirea activității economice la normal. 

 

CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE NEAMT

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.