Copil de 5 ani, împușcat mortal de fratele său, la picnic. Arma aparținea unui pădurar
Un copil în vârstă de 5 ani a fost împușcat mortal de fratele său, luni, cu arma unui angajat al Ocolului Silvic.
Incidentul s-a produs la marginea unui păduri din apropierea localității Mădăraș, județul Mureș, unde mai multe familii se aflau la picnic.
Surse judiciare au declarat că un copil de 5 ani a fost împuscat accidental în zona pieptului de către un alt copil, de 8 ani, fratele său, cu o armă cu aer comprimat ce aparținea unui angajat al Ocolului Silvic, lăsată nesupravegheată.
Copilul împușcat a fost în stare de inconștiență, s-a încercat resuscitarea sa, însă în cele din urmă a fost declarat decesul la ora 16.27.
Din primele verificări, mai multe familii cu copii au ieșit la un picnic, printre care și un pădurar care avea asupra sa o armă de agrement (tir sportiv), cu aer comprimat, neletală.
Acesta a lăsat arma nesupravegheată, iar un copil de 8 ani s-a jucat cu arma și a tras către un alt minor, de 5 ani, rănindu-l în zona toracelui.
sursă: Mediafax