Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), prin filiala Neamț, a organizat cea de-a XX-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român, iar tema evenimentului din acest an a fost „Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI”.
Evenimentul de la Piatra Neamț, a fost deschis de Magdalena Violeta Iftode, expert contabil și Președinte al Consiliului Filialei CECCAR- Neamț, evenimet ce a reunit profesioniști experți contabili și contabili autorizati, reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice locale, cât și ai mediului de afaceri și mediului educațional.
Invitații au transmis urările lor de bine și au accentuat faptul că, deși AI(Artificial Intelligence) și automatizarea vor schimba semnificativ modul de lucru în contabilitate, contabilii nu vor dispărea. În schimb, vor trebui să se adapteze și să își dezvolte competențele digitale pentru a rămâne relevanți în domeniu.
Participanții au avut ocazia să asculte prezentări captivante despre:
- Automatizarea proceselor contabile: Soluții inovatoare care simplifică gestionarea documentelor și fluxurilor de lucru.
- Inteligența artificială în contabilitate: Aplicații practice ale AI în recunoașterea facturilor, detectarea fraudelor și previziunile financiare.
- Securitatea datelor în era digitală: Măsuri pentru protejarea informațiilor sensibile ale clienților.
Discuțiile interactive și sesiunile de întrebări și răspunsuri au fost momente cheie ale evenimentului, permițând participanților să își împărtășească experiențele și să găsească soluții la provocările comune.Astfel,putem concluziona că în următorii 5-10 ani, multe dintre procesele contabile vor fi automatizate, iar profesioniștii contabili vor juca un rol mai strategic în businessuri, contribuind la dezvoltarea afacerilor, în condițiile în care pot scăpa de sarcinile repetitive și de rutină datorită AI, ceea ce le va permite să se concentreze pe activități cu valoare adăugată mai mare.
In finalul acestei ediții,sub egida tradiționalului, CECCAR și-a premiat membrii cu rezulate excepționale în activitatea contabila a anului 2023 acordand premii și diplome.
Felicitări tuturor celor care au participat și au contribuit la succesul acestui eveniment! Evenimentul a fost o dovadă clară că, împreună, putem naviga cu succes printre schimbările aduse de era digitală și putem continua să evoluăm ca profesioniști în contabilitate.