“Cu 1.000 de euro pe luna traiesti de pe o zi pe alta”
Aceasta declaratie halucinanta apartine lui Dan Tudorache (PSD), noul primar al Sectorului 1.
Acesta are o declaratie de avere foarte subtire, el explicand ca din salariul de 1.000 de euro castigat ca deputat sau ca primar nu poti trai decat “de pe o zi pe alta“.
Intr-un interviu acordat gandul.info, social-democratul, care este de 16 ani in politica si a ocupat diverse functii publice, explica de ce nu are proprietati trecute in declaratia de avere, doar trei masini.
“Nu am! Daca nu am?! Daca dvs gasiti vreo proprietate a unei rude… (…) Stau cu fosta sotie. Fosta sotie, de care am divortat acum 20 de ani. Dar n-am acumulat, tot ce am acumulat, am avut salariu din care poti doar sa traiesti. Ca deputat aveam salariu de 1.000 de euro. Ce poti sa faci cu 1.000 de euro, decat sa traiesti de pe o zi pe alta?! Adica sa-ti asigure un trai decent si normal“, a declarat Dan Tudorache.