Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Cu 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, prins la volan a bătut și un polițist

0

La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din Crăcăoani, care conducea un autoturism pe drumul național 15C, în localitatea Oșlobeni.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, moment în care acesta ar fi devenit recalcitrant, adresând amenințări și agresând unul dintre polițiști.

Urmare a nerespectării somațiilor legale, polițiștii au intervenit prompt, procedând la imobilizarea și încătușarea acestuia.

Unul dintre agenții de poliție a suferit leziuni la nivelul membrului superior drept, fiind necesară asistența medicală de specialitate.

Bărbatul a fost condus la spital, unde în prezența cadrelor medicale, a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuiți de comiterea infracțiunilor de ultraj și refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice.

La data de 17 octombrie a.c., bărbatul a fost prezentat  Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.