„Cu mândrie poartă IE!” ediția a 2-a va avea loc în Roman pe 24 iunie
Celebrarea Zilei Universale a Iei devine o tradiție pentru municipiul Roman, fiind un eveniment marca PSD Neamț inițiat de deputatul PSD Oana Bulai. După succesul răsunător al evenimentului dedicat iei tradiționale, ediția întâi, anul acesta va avea loc, ca de obicei, în Parcul Municipal din Roman începând cu ora 15:00. Vor fi momente deosebite pe întreg parcursul zilei.
În prima parte a evenimentului, de la ora 15:00, în cadrul secțiunii „Tinere Talente Romașcane” fiecare participant va avea oportunitatea de a urmări pe scenă diverse acte artistice susținute de copii și tineri talentați din comunitatea noastră și de trupe cunoscute în plan local.
La fel ca la prima ediție, vor fi organizate Ateliere meșteșugărești, unde romașcanii și nemțenii prezenți vor vedea la lucru artiști și meșteri consacrați din județul Neamț în ateliere diverse (atelier pictură, atelier împletituri, atelier meșteșuguri atelier cusături, atelier modelaj).
De la ora 18:00 vor fi prezenți pe scena evenimentului Ansambluri de Dansuri și Obiceiuri Tradiționale din Neamț. Invitații speciali care vor urca pe scenă vor fi, în acest an, Fanfara lu’ Andrii – artiști consacrați din formația “10 Prăjini” și Adriana Ochișanu, una din cele mai cunoscute și populare interprete de muzică populară din Republica Moldova.
„Cu mândrie poartă IE!” este un îndemn către toți romașcanii, către toți nemțenii, dar și românii care sunt în trecere pe meleagurile noastre, pentru a ne aduna cu toții împreună în Parcul Municipal din Roman pentru a sărbători a doua ediție a acestui eveniment memorabil, afirmându-ne cultura și tradițiile care ne-au făcut întotdeauna recunoscuți și apreciați.