Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Cum poți fi oprit în mod forțat de Poliție

0

După cum prea bine știți, în acest an, la nivelul Poliției Române au fost achiziționate 4237 de autovehicule noi, destinate muncii operative, ce au fost dotate cu dispozitive acustice și vizuale de avertizare, fiind colantate după o grafică nouă. Aceste autospeciale au fost repartizate cu preponderență segmentului operativ, spre a fi utilizate de către colegii noștri  din cadrul structurilor de ordine publică și circulație rutieră.
 
Odată cu noile autospeciale, polițiștilor le-au fost repartizate, până la acest moment, 400 de complete de blocare a trecerii autovehiculelor, care vor fi folosite împotriva celor care au comis fapte antisociale și nu se conformează semnalului de oprire efectuat de către polițiști, rolul acestora fiind acela de a preveni producerea unor evenimente grave, prin blocarea efectivă a autovehiculului.
 
Este vorba despre celebrele „benzi de cuie” utilizate deja de foarte mulți ani de polițiile din statele Uniunii Europene, prin intermediul cărora au fost blocați indivizii certați cu legea care după comiterea faptelor fugeau de la fața locului și nu se supuneau semnalelor de oprire efectuate de către echipajele din stradă, ori împotriva celor care prin maniera în care conduceau puneau în pericol participanții la traficul rutier, situații des întâlnite și la noi în țară.
 
Ca și exemple referitoare la utilitatea acestor dispozitive putem vorbi despre cazurile de contrabandă cu țigări, activitate pentru care infractorii folosesc îndeosebi mașini de teren de mare putere ale căror performanțe tehnice depășesc cu mult pe cele ale autospecialelor din dotarea poliției, iar în cazul banalelor urmăriri autorii pot scăpa lejer.
 
Un asemenea caz s-a petrecut recent, în data de 23 octombrie, când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Caraș-Severin au folosit dispozitivul de blocare a trecerii pentru oprirea unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat semnalului regulamentar de oprire, iar cu această ocazie cauciucurile autoturismului s-au spart, conducătorul pierzând controlul asupra direcției de mers și pentru că nu și-a mai putut continua deplasarea a abandonat autoturismul și a fugit refugiindu-se în zona unui deal din apropiere unde a fost prins de către colegii noștri.
 
În această situație, polițiștii au efectuat controlul autoturismului ocazie cu care au găsit doi  saci în care erau ambalate 800 de pachete de țigări de contrabandă, fără timbru fiscal, a căror valoare a fost estimată la suma de aproximativ 9600 lei. Iată că importanța unui astfel de dispozitiv își spune cuvântul și reprezintă un real ajutor în activitatea colegilor noștri din teritoriu.
 
Pentru a înțelege mai bine modalitățile de oprire în trafic a autovehiculelor cât și cazurile de oprire forțată prin utilizarea „benzii de cuie”, vă vom exemplifica unele din cele mai relevante prevederi din Procedura de Sistem privind oprirea vehiculelor și modul de acțiune în cazul neconformării conducătorilor acestora dispozițiilor polițistului rutier, document elaborat de către Direcția Rutieră din cadrul IGPR, astfel:
 
 
MODURI DE OPRIRE
 
În funcție de comportamentul și reacția conducătorului vehiculului față de semnalul de oprire al polițistului rutier:
 
a) oprirea prin conformare la semnalul polițistului rutier, când conducătorul vehiculului oprește efectiv la semnalul acestuia;
 
b) oprirea forțată, când:
  • conducătorul vehiculului aflat în mers, căruia i-a fost efectuat semnalul de oprire, refuză să oprească și își continuă deplasarea determinând urmărirea sa de către echipajul poliției;
  • vehiculul este oprit, iar conducătorul, care nu se află în interiorul acestuia, revine cu intenția de a-l pune în mișcare, ignorând dispozițiile polițistului;
  • polițiștii sunt informați, prin diferite mijloace de comunicare, despre un conducător de vehicul, suspect în trafic, pretabil a nu se supune controlului;
  •  conducătorul vehiculului oprește inițial la semnalul polițistului rutier, iar în timpul controlului pleacă, nerespectând indicațiile și dispozițiile acestuia.

În funcție de poziția de efectuare a semnalului de oprire:

a) din mers: când autospeciala sau motocicleta poliției se află în mișcare, iar semnalul de oprire se efectuează de către polițistul rutier cu ajutorul bastonului;
 
b) din staționare: când autospeciala sau motocicleta poliției se află în staționare, iar semnalul de oprire se efectuează de către polițistul rutier aflat pe partea carosabilă.
 
În funcție de direcția de deplasare a vehiculului ce urmează a fi oprit:
 
a)din sensul opus celui pe care se află oprită autospeciala sau motocicleta poliției: când autovehiculul ce urmează a fi oprit se deplasează pe sensul opus celui pe care autospeciala sau motocicleta poliției este oprită, iar semnalul de oprire se efectuează de către polițistul rutier aflat pe partea carosabilă;
 
b) din același sens pe care se află oprită autospeciala sau motocicleta poliției: când autovehiculul ce urmează a fi oprit se află în deplasare pe același sens pe care se află staționată autospeciala poliției sau motocicleta.
 
 
EFECTUAREA PROPRIU-ZISĂ A OPRIRII
 
Oprirea prin conformare la semnalul polițistului rutier
 
1. Oprirea și controlul vehiculelor sunt activitățile care au drept scop verificarea atentă a acestora(inclusiv a portbagajului), a documentelor conducătorului de vehicul și, după caz, a pasagerilor, a bagajelor ori a legalității transporturilor de bunuri sau persoane;
 
2. Polițiștii rutieri pot să efectueze oprirea și controlul asupra oricărui vehicul aflat în zona de competență, precum și pe timpul îndeplinirii misiunilor specifice;
 
3. Oprirea vehiculelor în trafic se realizează prin executarea semnalelor regulamentare, prevăzute de lege, de către polițistul rutier;
 
4. Oprirea și controlul unui vehicul se execută de către polițistul rutier în următoarele cazuri:
  1. când se constată încălcări ale normelor rutiere;
  2. în situația în care există indicii temeinice despre săvârșirea unei contravenții ori a unei fapte de natură penală;
  3. pentru identificarea persoanelor care au săvârșit contravenții ori fapte de natură penală;
  4. pentru identificarea bunurilor care fac obiectul săvârșirii unor contravenții ori fapte de natură penală;
  5. pentru verificarea deținerii de către conducătorii vehiculelor a documentelor prevăzute de lege;
  6. în condițiile producerii unor calamități naturale, dezastre sau a altor situații care pun în pericol siguranța circulației.
5. Oprirea vehiculelor pentru control se face, de regulă, în afara părții carosabile, iar acolo unde nu există asemenea condiții, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pe acostament sau lângă bordură ori în spațiile de parcare;
 
6. Dacă drumul este intens circulat, pentru a nu stânjeni circulația celorlalte vehicule, oprirea se face pe cât posibil pe o arteră laterală;
 
7. Pe timpul nopții, oprirea vehiculelor se face, cu precădere, în locurile iluminate;
 
8. Nu se permite oprirea vehiculelor în locurile în care s-ar împiedica desfășurarea normală a traficului;
 
9. Polițistul rutier aflat pe partea carosabilă execută semnalul de oprire pe timp de zi, cu brațul. Pe timp de noapte, semnalul de oprire se execută cu bastonul fluorescent-reflectorizant, iar în lipsa acestuia, prin balansarea în plan vertical a unui dispozitiv cu lumină de culoare roșie;
 
10. Polițistul care dirijează circulația poate efectua semnal cu brațul ca vehiculul să avanseze, să depășească, să treacă prin fața ori prin spatele său, să îl ocolească prin partea sa stângă sau dreaptă, iar pietonii să traverseze drumul ori să se oprească;
 
11. În situațiile prevăzute la pct.9 și 10 se poate folosi și fluierul din dotare;
 
12. În momentul executării semnalului de oprire, polițistul rutier trebuie să se poziționeze pe banda de circulație pe care se deplasează vehiculul ce urmează a fi oprit astfel încât să fie în siguranță, iar conducătorul de vehicul să observe din timp semnalul acestuia și să oprească în condiții de siguranță;
 
13. Polițistul rutier care dirijează circulația trebuie să fie echipat și plasat astfel încât să poată fi observat și recunoscut cu ușurință de către participanții la trafic;
 
14. Oprirea unui vehicul de către polițistul rutier situat într-o autospecială sau pe o motocicletă aflată în mers, se va efectua astfel:
  1. În situația în care vehiculul ce urmează a fi oprit circulă în aceeași direcție, conducătorul acestuia va fi atenționat cu ajutorul semnalelor speciale de avertizare luminoase și sonore, până când se va conforma semnalului de oprire. În cazul în care conducătorul vehiculului nu procedează astfel(nu se conformează), polițistul va proceda la începerea urmăririi acestuia, concomitent cu anunțarea dispeceratului despre situația creată, transmiterea datelor de identificare ale vehiculului și a motivelor care au determinat luarea măsurii, solicitând ajutorul efectivelor aflate în zonă pentru soluționarea situației create;
  2. În cazul în care vehiculul ce urmează a fi oprit circulă din sens opus, semnalul de oprire se va executa cu bastonul reflectorizant sau cu brațul, din autospecială, respectiv numai cu brațul de pe motocicletă. În condițiile în care conducătorul vehiculului nu se conformează semnalului se va proceda conform lit. a15 În niciun caz nu este permisă oprirea vehiculelor prin bararea drumului cu autospeciala sau motocicleta poliției.
16. Polițistul rutier aflat într-un autovehicul al poliției poate utiliza și dispozitive luminoase cu mesaje variabile pentru a transmite o dispoziție sau o indicație participanților la trafic;
 
17. Pentru oprirea unui vehicul, polițiștii rutieri aflați într-o autospecială sau motocicletă a poliției pot folosi și dispozitivul cu mesajul variabil „Stop, Poliția”;
 
18. În situația în care conducătorul vehiculului nu se conformează semnalelor sau mesajelor polițistului, acesta va conduce autospeciala sau motocicleta în paralel cu autovehiculul vizat și va efectua semnalul de oprire cu brațul, bastonul fluorescent-reflectorizant sau cu ajutorul stației de amplificare voce(montată pe autospeciala sau motocicleta poliției).
 
 
OPRIREA FORȚATĂ
 
1. Oprirea forțată se execută în cazurile în care conducătorul unui vehicul, aflat în mers, nu oprește la semnalul regulamentar al polițistului rutier ori atunci când conducătorul unui vehicul staționat intenționează să-l pună în mișcare fără acordul prealabil al polițistului rutier;
 
2. Folosirea armamentului din dotare se va face numai în cazurile și cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
 
3. În condițiile în care performanțele vehiculului urmărit sunt superioare autospecialei, se va solicita echipajelor ori posturilor de control situate pe direcția probabilă de deplasare a celui urmărit, să ia măsuri pentru oprirea acestuia. Echipajul care a solicitat sprijin se va deplasa la locul unde s-a reușit oprirea vehiculului dat în urmărire, pentru clarificarea situației și încheierea actelor procedurale;
 
4. În cazul în care semnalul de oprire a fost executat din autospeciala sau motocicleta poliției, aceasta urmează a fi oprită în spatele vehiculului urmărit, la o distanță convenabilă. Apropierea polițistului rutier, în acest caz, trebuie să se facă încet, de-a lungul părții din stânga a vehiculului oprit, numai dacă traficul sau alte circumstanțe nu dictează altfel. Atenția polițistului va fi îndreptată, în principal, asupra mișcării celor din vehicul. Polițistul se va opri înaintea portierei din dreptul conducătorului determinându-l astfel pe acesta să se întoarcă atunci când i se adresează pentru a evita lovirea sa intenționată prin deschiderea bruscă a portierei;
 
5. În situația prevăzută la pct. 4, celălalt polițist va coborâ din autospeciala poliției și se va poziționa astfel încât să fie în măsură să supravegheze traficul rutier și vehiculul oprit și să intervină operativ în funcție de situație;
 
6. În situația în care se dețin informații că unii dintre ocupanții vehiculului sunt periculoși sau dacă există suspiciuni în acest sens, polițistul nu se va apropia complet de vehicul, timp în care, prin radio va transmite dispeceratului datele de identificare ale vehiculului solicitând, dacă apreciază necesar, sprijin;
 
7. Atunci când observă persoane care încalcă dispozițiile legale ori sunt suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii, polițistul are dreptul și obligația să legitimeze și să stabilească identitatea acestor persoane;
 
8. Dacă identitatea persoanelor menționate la pct. 7 nu a putut fi stabilită, precum și dacă aceste persoane sau altele, prin acțiunile lor, periclitează viața altor persoane, ordinea publică sau alte valori sociale, polițistul are dreptul să conducă aceste persoane la sediul poliției;
 
9. În cazurile în care persoanele menționate în cuprinsul prezentului articol nu respectă dispozițiile date de polițist, acesta este îndreptățit să folosească forța;
 
10. Verificarea situației acestor categorii de persoane și luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă;
 
11. În exercitarea atribuțiilor care-i revin și atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unor infracțiuni sau posibile acțiuni teroriste, polițistul are dreptul să efectueze, cu respectarea dispozițiilor legale, controale ale persoanelor și bagajelor, precum și ale vehiculelor aflate în circulație;
 
12. În situația în care participantul la trafic refuză prezentarea documentului de identitate, precum și a celorlalte documente prevăzute de lege, polițistul va putea proceda conform pct. 8 și 9;
 
13. Pentru oprirea forțată poliția rutieră poate utiliza dispozitive speciale.
 
În ceea ce privește utilizarea completului pentru oprirea forțată a autovehiculelor, acesta se utilizează având în vedere mai multe ipoteze, în funcție de comportamentul și reacțiile conducătorului auto, ținând cont de mai multe reguli tactice, așa cum puteți vedea mai jos.
 
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol
 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.