Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

De 15 ani, SC Rossal SRL își respectă contractele încheiate cu partenerii noștri

0

Pentru o bună și corectă informare a cetățenilor municipiului Roman, SC Rossal SRL vine cu câteva precizări importante legate de modul de derulare a contractului încheiat între societatea noastră și
administrația publică locală pentru serviciul de deszăpezire. Dat fiind faptul că anul 2024 este un an electoral, societatea Rossal Roman dorește să informeze corect locuitorii din Roman, pentru a cunoaște
toate datele și a nu se lăsa influențați de opinii neavizate ce pot apărea în spațiul public și care pot aduce prejudicii nu doar companiei, dar și administrației publice locale.
Astfel, vă aducem la cunoștință faptul că SC Rossal Roman deține contractul de deszăpezire în municipiul Roman din anul 2009, neexistând sincope în desfășurare cu brio a activității. Conform
programului aprobat de SVSU (ISU) Roman, societatea trebuie să aibă, non-stop, la dispoziție 16 utilaje de deszăpezire și angajații necesari pentru a le conduce și cei care trebuie să execute acțiunea
de deszăpezire în mod manual. În acest moment, societatea dispune de 29 de utilaje și personalul aferent bunei desfășurări a activității de deszăpezire.

În ceea ce privește activitatea de deszăpezire a municipiului Roman din acest an, precizăm că – la atenționarea de căderi importante de ninsori a ANMH pentru data de 7 ianuarie 2024 -, societatea Rossal a primit ordin de intervenție din partea conducerii Primăriei municipiului Roman în respectiva zi. Prima intervenție s-a făcut la orele 16.30, cu antiderapant pe principalele artere, iar de la ora 19.00 s-a primit ordin de a interveni, în ciuda viscolului, cu utilajele din dotare, inclusiv două sărărițe și două ATV-uri destinate curățării trotuarelor. În timpul nopții, s-a suplimentat numărul utilajelor cu încă șase, iar din data de 8 ianuarie s-a acționat cu toate cele 29 de utilaje, conform planului stabilit cu autoritățile. Mai exact, în prima fază se intervine pe principalele artere din oraș, pentru a se asigura accesul la
instituțiile de interes public (spitale, școli, instituții ale statului), ulterior se intervine pe celelalte străzi. În etapa a treia abia se intervine pe
aleile dintre blocuri.
Ridicarea zăpezii din anumite zone ale orașului rămâne tot la latitudinea administrației publice locale, în funcție de bugetul pe care-l are la dispoziție. De asemenea, este bine de știut faptul că, în cazul
formării de polei sau de gheață, în funcție de materialul antiderapant pe care-l are administrația locală în depozite, societatea Rossal intervine în zonele solicitate de către Primărie și asigură împrăștierea sa. Din păcate, clorura de sodiu (sarea) nu are eficiență atunci când temperaturile coboară sub minus 7 grade și nu mai este permisă utilizarea nisipului pentru combaterea poleiului. O metodă eficientă
este clorura de calciu, însă prețul acesteia este destul de mare, iar decizia de a achiziționa acest compus aparține tot administrației
publice locale.
Precizăm faptul că societatea Rossal Roman are, de 20 de ani, aceeași conducere și aceeași echipă de coordonare și că îndeplinirea cu bună credință a serviciilor prestate către populație s-a făcut, indiferent de vremuri, cu corectitudine și celeritate, în beneficiul întregului oraș.

Comunicat de presă

SC Rossal Roman
23 ianuarie 2024

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.