Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Denis-Marian Țocu, un tânăr de 20 de ani din comuna Ion Creangă, şi-a dorit să fie doar el stăpân pe propriul destin

0

Vârsta nu este un impediment pentru oamenii hotărâţi să-şi construiească succesul în viaţă.
Este cazul lui Denis-Marian Țocu, un tânăr de 20 de ani din comuna Ion Creangă, județul Neamț, student al Facultății de Agricultură USV Iași, specializarea Montanologie, care a început un business axat pe cultura legumelor atât în spațiu protejat, cât și în câmp, pe o suprafață de 7 ha.
Denis, ca şi mulţi alţi tineri, este o persoană ambiţioasă care şi-a dorit să fie doar el stăpân pe propriul destin. A continuat business-ul părinților săi în satul natal, iar pe parcurs analizând minuţios toate aspectele acestei activităţi, economice şi tehnologice, tânărul antreprenor ne spune că, pentru a fi profitabilă, o astfel de afacere trebuie susținută cu cca. 30.000 de euro. Așa poți produce suficiente legume și apoi amortiza investiția în minimum 2-3 ani.
,,Pe perioada iernii, în spatiile protejate cultivăm cu predominanță salată verde, ceapă, spanac și ridichi. Fiind culturi ce nu necesită foarte multă muncă comparativ cu cele cultivate vara, pot spune că lucrările pe care le facem acestor culturi sunt puține, printre care amintesc udatul pe care îl facem în funcție de temperatura de afară. Alte activități ar fi cele fitosanitare de aplicare a produselor pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și pentru stimularea culturii’’, specifică Denis-Marian Țocu, student al Facultății de Agricultură USV Iași.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.