DEPISTAȚI PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
La data de 15 iulie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra-Neamţ au depistat în trafic, un bărbat, de 45 de ani, din localitatea Alexandru cel Bun, care conducea un autoturism pe strada Petru Movilă, din Piatra-Neamţ. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
La data de 15 iulie a.c., un echipaj al Serviciului Rutier Neamț a depistat în trafic un bărbat, de 39 de ani, din Timișoara, care conducea un autoturism pe DN2, în localitatea Traian. În urma controlului efectuat, polițiștii au constat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.În cauză, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Azi-noapte, în jurul orelor 02.45, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, au depistat în trafic, un tânăr, de 25 de ani, din Gherăiești, care conducea un autoturism pe DN2, în localitatea Boteşti. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, însă conducătorul auto a refuzat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Asupra tânărului, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.