Deputat Laurențiu Dan Leoreanu: Acum aproximativ un an și jumătate, m-am implicat direct în atragerea unei investiții în Roman
O comunitate, pentru a rămâne pe parcursul ascendent al dezvoltării sale, are nevoie de investiții tehnologice și în resursă umană, continuu și susținut.
Acum aproximativ un an și jumătate, m-am implicat direct în atragerea unei investiții care să ofere oportunități specialiștilor din domeniul mecanico-metalurgic din urbea noastră, municipiul Roman fiind recunoscut pentru acest domeniu de activitate, oferind și o poziționare strategică importantă.
După o competiție strânsă cu alte țări din sud-estul Europei, dar și cu alte orașe din România, după multiple și dificile negocieri, astăzi putem vorbi despre deschiderea unei noi unități de producție la Roman, cu capital german, cu tehnologie de ultimă oră, realizată de compania AMF Bruns, companie cu peste 60 de ani de experiență și recunoscută la nivel internațional în producția de sisteme de transport (benzi transportoare, rampe auto, sisteme de ridicare pentru persoanele cu dizabilități, etc)
Mă bucur că am putut fi parte în realizarea acestui proiect, prin sprijinul acordat și vreau să le urez succes celor implicați direct, domnului director Nicu Slavnea, precum și tuturor romașcanilor care vor face parte din acest proiect!