Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Deputat Laurențiu Leoreanu: Am deosebita onoare de a participa, în aceste zile, la Chișinău, la ședința comună a Parlamentului Republicii Moldova cu Parlamentul României

0

Am deosebita onoare de a participa, în aceste zile, la Chișinău, la ședința comună a Parlamentului Republicii Moldova cu Parlamentul României, eveniment cu o importantă încărcătură istorică, în care ne reafirmăm sprijinul față de frații noștri de peste Prut, în demersul lor de a deveni parte a Uniunii Europene.
Din partea României vor participa, alături de mine: colegul meu senator de Neamț – domnul Eugen Țapu-Nazare, președinții celor două camere, liderii de grup, președinții comisiilor, reprezentanți ai tuturor partidelor parlamentare, pentru a sublinia suportul instituțional real pe care îl oferim, în condițiile în care România a fost și este principalul partener al Republicii Moldova, pe toate palierele, relație construită pe întreaga istorie care ne unește în suflet și speranță.
Dincolo de toate, nu trebuie să uităm un lucru: istoria se naște din prezent, iar frații devin mai puternici doar împreună!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.