Deputat Laurențiu Leoreanu: Ultimele zile au fost intense pentru mine, cel puțin 3 evenimente meritând să fie menționate
Joi, dimineață, am participat la o întâlnire de lucru cu directorul companiei Apavital-Iași, domnul Mihail Doruș, alături de domnul primar Leonard Achiriloaei și domnul ministru secretar de stat George Lazăr, acolo unde am analizat variantele pe care romașcanii le au în rezolvarea deficiențelor în furnizarea de apă.
Tot joi, dar în după-amiaza zilei, dezbaterile pe tema apei au continuat la Primăria municipiului Roman, acolo unde au participat reprezentanții asociațiilor de proprietari, dar și domnul senator Eugen Țapu-Nazare. Mă bucură implicarea autorităților locale, a domnului primar Leonard Achiriloaei și a aparatului de lucru, în sprijinirea consumatorilor din Roman în obținerea drepturilor pe care le au în relația cu furnizorul ApaServ Neamț. Romașcanii merită servicii de calitate, dar și compensări pe măsură atunci când operatorii nu își fac treaba cum trebuie.
Vineri, după-amiază, în aceeași formulă, l-am avut la Roman, ca invitat, pe președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, domnul Lucian-Ovidiu Heiuș. La întâlnire au participat aproximativ 200 de persoane, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai administrațiilor locale din zona Roman Metropolitan, subiectele atinse vizând oportunitățile, dar și nevoia de dezvoltare a unui mediu investițional funcțional și sustenabil, modificările aduse Codului fiscal, dar și perspectivele legislative pentru anul 2023.
Atât problema furnizării de apă la un nivel normal și o relație corectă între ApaServ Neamț și romașcani, cât și consolidarea și dezvoltarea mediului de afaceri, cu locuri de muncă mai multe și mai bine plătite – sunt obiective de interes principal în agenda mea de lucru din teritoriu, dar și de reprezentare la nivel național a intereselor locale.