Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

Deputat Oana Bulai: Autostrada A7, ce leagă Capitala de Moldova, mai face un pas!

0

Parcurg des drumul București – Roman pe vechiul drum european E85. E principala legătură dintre capitala țării și județele din #Moldova. De ani buni, însă, traficul pe E85 a crescut, fiind una dintre rutele cele mai aglomerate și importante ale țării noastre.
Pe lângă utilitatea de a lega Moldova de București, E85 are și un rol economic important. Dar, aglomerația, accidentele dese, toate acestea au arătat că e nevoie urgentă de o rută alternativă. Aceasta e #AutostradaA7, cea pentru construcția căreia se fac pași importanți.
Mă bucur că acest proiect este o prioritate pentru ministrul transporturilor, #SorinGrindeanu.
🔺 În ultimele săptămâni, pentru trei loturi din A7 (Tronsonul Ploiești-Buzău) au fost desemnați câștigătorii.
🔺 CNAIR a comunicat luni rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru construcția Lotului 1 (Dumbrava-Mizil), în lungime de 21 de km.
🔺 în luna martie au fost anunțați și câștigătorii pentru celelalte două loturi ale Tronsonului de autostradă care va fi construit între Ploiești și Buzău.
🔺 tronsonul Ploieşti-Buzău (63,25 km) este prima secţiune a autostrăzii Ploieşti-Paşcani (A7), care va traversa și județul Neamț, în lungime de 320 de km, ea urmând să asigure legătura Munteniei cu Moldova.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.