Deputat Oana Bulai: Azi am fost alături de locuitorii comunei Valea Ursului într-un moment de sărbătoare și de bucurie prilejuit de zilele comunei
Îi mulțumesc domnului primar Viorel Smeria pentru invitația de a participa la acest eveniment special pentru comună.
Am găsit aceiași oameni inimoși, vrednici și primitori. Valea Ursului este un loc unde revin cu drag, unul în care locuitorii săi nu se dau înapoi de la muncă și respectă datinile, obiceiurile și tradițiile. M-am bucurat să văd o comunitate unită, care se susține reciproc și care înțelege adevăratul sens al expresiei “dar din dar se face rai”, lucru pe care l-am spus și locuitorilor comunei.
Am încredere că Valea Ursului va arăta din ce în ce mai bine pentru că au în persoana primarului PSD Viorel Smeria un lider dedicat comunității și care are ambiția necesară în a-și urmări cu determinare realizarea proiectelor.
Un moment special în această zi l-a reprezentat cuvântarea celor doi sfinți părinți prezenți, preotul Moldovanu Ciprian și preotul Ghionoiu Vlad. Aceștia au vorbit foarte frumos tuturor celor prezenți despre importanța tradițiilor, a obiceiurilor. Ele ne ajută să ne păstrăm identitatea și unitatea într-o lume a globalizării și aflată în continuă schimbare.
Prin astfel de evenimente, autoritățile locale arată interesul de a menține vii tradițiile populare în conștiința oamenilor.
La mulți ani tuturor locuitorilor din comuna Valea Ursului!