Deputat Oana Bulai: Ne ținem de cuvânt! Investim în tineri!
Copiii merită tot ce e mai bun, mai ales când vorbim de educația și dezvoltarea lor. Ei sunt piatra de temelie pe care se va construi viitorul nostru. Fiecare dintre noi avem un rol de jucat în crearea unei lumi mai bune pentru copiii noștri. Pentru mine și echipa PSD Roman, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii școlare rămâne o prioritate.
În acest sens, consilierii PSD Roman au propus ca în cadrul Rectificării bugetului local și a listei obiectivelor de investiții finanțate din bugetul de dezvoltare, să fie inclusă aprobarea suplimentării listei cu un nou obiectiv. Este vorba despre realizarea unui complex de joacă pentru copii în valoare de aproximativ 8.500 lei, în cadrul Grădiniței 2 cu program normal. Vorbim despre o grădiniță consolidată, renovată și modernizată care mai are nevoie de un asemenea loc de joacă modern.
Pentru ca proiectul să fie adoptat de către Consiliul Local, colegii mei consilieri au indicat și sursa de finanțare. Sper ca toți ceilalți reprezentanți ai partidelor politice din Consiliul Local să înțeleagă necesitatea construirii unui astfel de loc de joacă modern, care să ofere siguranță copiilor.
Felicitări, Echipa PSD ROMAN!