Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Deputat Viorel Stan: Mai bine precaut

0

Vestea că de o lună plouă și că, în România, se înregistrează cele mai mari inundații din ultimii 200 de ani a ajuns și la Palatul Cotroceni. Președintele a ieșit la microfoane și ne-a dumirit că plouă și că trebuie să fim precauți, nu altfel. De la Președinte a aflat și ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, om de specialitate, care s-a grăbit să ne mai comunice încă o dată. S-a gândit că, probabil, sinistrații de pe Jiu și Prut nu știau de ce li s-a înecat tot avutul. Acum au înțeles cetățenii de ce le-au picat milioane de metri cubi de apă.

Citându-l pe domnul Președinte, așa cum îi stă bine oricărui funcționar când se referă la șeful suprem, domnul ministrul Costel Alexe a pus, oarecum, punctul pe I: plouă cu apă.

Împăduririle masive executate între iureșul pentru anticipate și pandemie, au fost, sunt și vor fi Soluția. În cochete veste măslinii, peneliștii cei mai de seamă, sub competenta îndrumare a președintelui, au plantat câte un puiet. În total vreo opt. Acești copăcei sunt viitorul codrilor care vor foșni deasupra României peste un veac, împiedicând alunecările de teren și inundațiile. Desigur, cu condiția să nu mai dea iama vreo firma austriacă agreată care să jupuiască aurul verde național.

Dar, cum România nu este Amazonia, nici liberalii nu pot face minuni.

 ‘Un copăcel pe cap de plătitor de taxe și impozite’, iată o deviză asortată penelismului autohton.

Viorel Stan

Deputat, PSD

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.