Din 16 iulie, românii vor putea zbura cu TAROM către Constanţa, din Timișoara, Cluj și Oradea
Din 16 iulie compania TAROM va pune la dispoziție curse aeriene din Timişoara, Cluj şi Oradea, către Constanţa, potrivit planului strategic “Reconectăm România”, propus autorităților de Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).
“Noi am propus un Plan strategic, “Reconectăm România”. Este esenţial să avem zboruri care să ne aducă turiştii români şi potenţiali turişti străini către Litoral şi Delta Dunării, dinspre vestul sau nordul sau estul sau centrul României şi care să asigure accesul facil al românilor care locuiesc în sudul sau sud-estul României, de exemplu, către vestul sau nordul Romaniei, pentru vacanţe şi călătorii sau în scop profesional. Am colaborat direct cu Ministerul Transporturilor, pentru a se implica alături de noi şi să susţină conectarea aeriană între destinaţiile preferate de români, pentru a facilita circulaţia turistică internă în această perioadă grea, atât pentru industria HORECA, cât şi pentru transportatorul aerian naţional TAROM. Românii vor avea, astfel, un acces mult mai rapid şi facil la vacanţele şi călătoriile de care au atât de multă nevoie şi care vor susţine turismul naţional şi economia României”, a declarat preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin.
Astfel, începând din 16 iulie vor fi introduse zborurile TAROM Timişoara – Constanţa, Cluj – Constanţa, Oradea – Constanţa, în regim de câte două zboruri pe săptămână, respectiv joia şi duminica.
“Lansăm azi oficial cu Tarom acest plan strategic şi Reconectăm România!. Anunţăm oficial vestea introducerii zborurilor Timişoara – Constanţa, Cluj – Constanţa, Oradea – Constanţa, în regim de câte două zboruri pe săptămână, joia şi duminica, începând din 16 iulie şi până la începutul lunii septembrie!”, a mai spus Corina Martin, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Ea a precizat că în acest sens au fost purtate permanent discuţii cu Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională TAROM, un demers iniţiat împreună cu Prefectura Constanţa, Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanţa, susţinut şi coordonat prin FAPT de membrii federaţiei din Timiş şi Oradea, dar şi cu Primăria Cluj.
“Mai mult ca niciodată, judeţul Timiş şi Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în 2021, pledează şi susţin reintroducerea curselor aeriene care să lege destinaţiile româneşti. Ne dorim astfel ca, cel mai important proiect al Banatului în următoarele luni, având o miză turistică uriaşă, să aducă în destinaţia noastră, în judeţul Timiş, un număr cât mai mare de români. De aceea, Consiliul Judeţean Timiş alături de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului, se alătură şi susţin demersurile iniţiate de Federaţia Asociaţiilor de Turism din România (FAPT) privind reconectarea regiunilor ţării prin noi curse aeriene. Timişorenii vor putea călători mai uşor către Litoral şi Delta Dunării, iar acest zbor ne va aduce mai mulţi vizitatori şi turişti în Timiş, dinspre sudul şi estul României”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra.
Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din Romania reuneşte Asociaţiile de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Braşov, Prahova, Buzău, Neamţ, Covasna, Bucovina, Sibiu, Oradea, Gorj, Râşnov, Timiş, şi Bucureşti, care funcţionează, în cea mai mare parte, ca organizaţii de management de destinaţie organizate în sistem de parteneriat public – privat, împreună cu operatorii privaţi din turismul local şi autorităţile locale (Primării şi Consilii Judeţene) din destinaţiile pe care le reprezintă. AGERPRES