DOCUMENT: ANAF a publicat un GHID FISCAL pentru românii care realizează VENITURI din STRĂINĂTATE. Formular și instrucțiuni
Cetățenii români care realizează venituri în străinătate au intrat în atenția Fiscului. Ministerul Finanțelor a publicat un material informativ dedicat contribuabililor persoane fizice care au obligația să declare și să plătească impozitele și contribuțiile sociale datorate pentru veniturile realizate în străinătate, în anul 2020.
Materialele se găsesc pe site-ul ANAF în secțiunea Asistență Contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente și alte materiale informative.
Noul ghid clarifică o serie de aspecte legate de: tipurile de venituri din străinătate care trebuie declarate în România prin Declarația unică, tipurile de venituri realizate din străinătate care nu se declară în România, modul de conversie în lei a veniturilor exprimate în valută, contribuțiile sociale datorate, precum și modul de determinare și acordare a creditului fiscal.
În plus, contribuabilii interesați pot găsi și alte detalii despre Declarația unică pe care trebuie să o depună pentru această categorie de venituri, respectiv: ce formulare necesare și de unde se pot procura, cum se poate depune Declarația unică și ce modalități de plată sunt puse la dispoziția contribuabililor.
Rolul noului ghid fiscal este de a încuraja și asista contribuabilii să declare corect veniturile realizate din străinătate și să plătească impozitele și contribuțiile datorate, inclusiv prin intermediul mijloacelor electronice de plată existente.
Nedepunerea formularului 201 – “Declaraţia privind veniturile realizate din străinătate”, până la data de până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 50 şi 500 lei
INSTRUCȚIUNI privind completarea şi depunerea formularului 201″ Declarație privind veniturile realizate din străinătate”
Declarația se completează şi se depune de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România şi persoanele fizice care îndeplinesc, pentru anul de raportare, condiția prevăzută la art.40alin.(2) dinLegea nr.571/2003 privind Codul fiscal,cu modificările şi completările ulterioare, care realizează venituri din străinătate , impozabile în România,ca urmarea desfăşurării unor activități în străinătate, cum ar fi:
- venituri din profesii libere,
- venituri din activități comerciale,
- venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală
- venituri din cedarea folosinței bunurilor
- venituri din activități agricole
- venituri sub formă de dividende
- venituri sub formă de dobânzi,
- venituri din premii,
- venituri din jocuri de noroc
- venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal
- câştiguri din transferul titlurilor de valoare
- venituri sub forma câştigurilor din operațiuni de vânzare ‐ cumpărare de valută la termen,pe bază de contract şi alte operațiuni similare,
- alte venituri din investiții,
- venituri din pensii,
- precum şi alte venituri impozabile potrivit Titlului III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.