Doi bărbați din Bozieni au fost reținuți
La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Ion Creangă au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe un drum public din Bozieni are loc un conflict.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 21:00, în timp ce două persoane, cu vârste de 27, respectiv 32 de ani, se aflau la un bar din localitatea Bozieni, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, ar fi adresat amenințări unui bărbat în vârstă de 37 de ani.
Ulterior, cei doi s-ar fi deplasat în proximitatea imobilului, persoanei de 37 de ani. Toți trei având asupra lor obiecte contondente și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice au început să își adreseze reciproc amenințări, tulburând odinea și liniștea publică.
Bărbatului de 37 de ani i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26 din 2024, acesta declarând faptul că nu dorește să solicite emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i adusă la cunoștință posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție.
La data de 30 septembrie a.c. față de bărbatul de 32 de ani și cel de 27 de ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi aceștia să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.