Dental Alliance

April 25, 2025

Două arbitre din Roman vor oficia o semifinală de top în EHF European League

0

Georgiana Murariu și Mihaela Paraschiv, originare din Roman, au fost desemnate să arbitreze una dintre cele două semifinale ale prestigiosului turneu Final Four din cadrul EHF European League, competiție care se va desfășura în perioada 3–4 mai 2025, la Graz, în Austria.

Cele două arbitre internaționale au primit oficial vestea ieri, confirmarea venind din partea Federației Europene de Handbal (EHF). Murariu și Paraschiv vor conduce semifinala dintre formația germană Thuringer HC și echipa franceză Bourgogne Dijon Handball – un duel de calibru între două dintre cele mai solide echipe din competiție.

Cealaltă semifinală le va aduce față în față pe HSC Blomberg-Lippe (Germania) și Ikast Handbold (Danemarca), meci ce se anunță la fel de spectaculos.

Final Four-ul EHF European League reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente handbalistice la nivel de cluburi din Europa, iar includerea unei brigăzi românești în această fază a competiției subliniază încă o dată recunoașterea valorii și profesionalismului arbitrajului din România.

Murariu și Paraschiv nu se află la prima experiență internațională de acest nivel, însă această delegare este una dintre cele mai importante din cariera lor și o nouă confirmare a ascensiunii în elita arbitrajului european.

Leave a Reply