DOUĂ SERI DE FILM ARMENESC
Ca în fiecare an, Asociația Armenilor din România filiala Roman, marchează Ziua Națională a ArmenieI, la sala de festivități a Hotelului Roman, cu o gală de filme de scurt și lung metraj. Anul acesta, organizatorii au dedicat două seri filmului armenesc. În prima seară, 21 septembrie, au fost prezentate, timp de 70 de minute, filme de autor, de scurt metraj, iar în cea de a doua zi, lung metraje artistice, în care apar actori consacrați.
Invitatul de onoare al manifestărilor este, și în acest an, Florin Kevorkian, actor, regizor, scenarist, lector la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică. Intrarea la eveniment este gratuită. Manifestarea este organizată în colaborare cu Primăria Municipiului Roman, Societatea Culturală ”Clepsidra”, Editura ”Papirus Media” și Editura ”Serafica”.