Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

DRDP Iași ne face o favoare: miercuri se va putea circula, la fel de aglomerat, dar pe partea cealaltă de pod… Dacă nu plouă!

0

COMUNICAT DRDP Iași:
În atenția participanților la trafic!
Lucrările aflate în desfășurare pe DN2, la podul peste Moldova – intrarea în Roman dinspre Bacău – constau în repararea rosturilor de dilatație și montarea dispozitivelor de acoperire. Operațiunea include demontarea rostului degradat, refacerea suportului, trasarea și realizarea găurilor și în final montarea dispozitivelor de protecție. Tehnic, durata acestor operațiuni este de cel puțin 5 zile pentru un rost, numărul total al rosturilor de pe tronsonul aflat în lucru fiind de zece. 
Deoarece în procesul tehnologic sunt folosite betoane speciale, cu termene stricte de întărire și protecție, termenul enunțat nu poate fi devansat, dimpotrivă, dacă situația o impune, se poate prelungi. Totodată, în procesul tehnologic există și pauze obligatorii în care nu pot fi executate alte operațiuni și nici nu se poate circula pe sectorul respectiv, în caz contrar fiind compromise lucrările efectuate anterior. Acestea fiind spuse, vă informăm că în prezent se lucrează concomitent la mai multe rosturi de pe primul fir, existând condiții ca finalizarea acestora să se realizeze până cel târziu miercuri. De asemenea constructorul menționează că termenul avansat poate fi afectat de condiții meteo nefavorabile, care pot împiedica maturarea betonului turnat și implicit afectarea întregii lucrări.
Mai precizăm că, după încheierea lucrărilor de pe primul fir, joi va începe frezarea stratului de uzură existent și așternerea unui nou strat pe celălalt sens, după care se va interveni la rosturi începând de luni, pe toată durata săptămânii ce va urma. Redarea celui de al doilea fir în trafic va fi posibilă imediat ce se vor termina rosturile de pe firul doi, cel mai probabil în weekend-ul aceleeași săptămâni. Prin urmare, solicităm înțelegere din partea participanților la trafic, în condițiile în care atât constructorul cât și toți cei implicați în acest șantier, fac eforturi pentru a se reveni la normal în cel mai scurt timp, dar fără a se devansa termenii tehnologici, fără de care lucrarea nu poate fi garantată.
Nota Redacției: în a patra zi de trecut – la ore diferite – peste podul aflat în lucru, NU EXISTĂ NICI UN POLIȚIST care să încerce, măcar, fluidizarea traficului în giratoriul de la Horia. În schimb, au plantat un radar pe ruta Trifești-Secuieni – E85, pentru eventualitatea în care chiar doreați să ajungeți mai repede acasă…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.