DREAPTĂ, STÂNGĂ, LIBERAL SAU CONSERVATOR… LA FINAL, TOT UN DRAC! – editorial

Măi oameni buni, referendumul pentru familie s-a copt, a căzut și, în mod normal simpla idee ar trebui îngropată și uitată. Gata! Oamenii s-au exprimat, în mod democratic, într-un referendum pe care o minoritate și l-a dorit neaparat și pe care, asta este, l-a pierdut. Gata! Hai să ne continuăm cu viețile și cu necazurile și să încercăm să îi dăm înainte.

Ți-ai găsit. Un rahat nu pute dacă nu scormonești în el, nu? Și cum poți să menții o stare de dezechilibru decât hărățind om împotriva altui om?

15 parlamentari, dintre care doar 5 de la detestatul partid social-democrat (uimitor, nu?), alaturi de 10 de la nu îndrăgitul partid liberal (știu, uimitor, nu?) au decis că bazele acestor entități nu valorează mare lucru și că îngrădirea unui drept constituțional, cum este cel al liberii exprimări e o soluție bună.

Haideți să analizăm. Social-Democrat ar fi ăla care se ocupă de oamenii cu nevoi, pentru societate, carevasăzică.  Că toți avem nevoi. Când ești societate și ai și nevoi, ar trebui să apelezezi la ăștia, sociali. Și ei ar trebui să te rezolve, democratic. De aia au și termenul ăsta în denumire. Democrat. Cu alte cuvinte, social-democrat este pentru popor, în mod democratic. STIU! Uimitor, nu?

Mno, ăștilalți, liberalii, nu-s doar liberali. Sunt național-liberali. Ce-mi zice mie numele ăsta? Poi, e tot pentru națiune (sau ar trebui să scriu naziune, pentru că și nazi tot de la național vine), dar așa, mai destupați la minte. STIU! Uimitor, nu?

Pentru că, împreună, când se iau aștia de mână, apare o chestie interzisă absolut peste tot în lume, împotriva căreia există legi. Dar în România se poate. Când naționalismul își dă mâna cu socialismul, iese Nationalsozialismus. Mai pe scurt, NAZIsmul.

Știu, e un joc de cuvinte forțat, dar ai noștri au reușit-o și pe asta.

Ăștia 15 parlamentari (bine, mai sunt vreo doi rătăciți de la un fel de partid minoritar) consideră că implementarea nazismului este o idee bună în România. Altfel nu îmi explic cum de un drept fundamental, ca cel de care spuneam mai sus – al exprimării – ajunge să fie obiect de anchetă. “Copiii referendumului” este – din punctul meu de vedere, o operă de artă. Deasemenea, e un semnal de alarmă. Deasemenea, este o idee, exprimată în mod liber. Deasemenea, e un principiu.

Prin semnarea unei cereri de pornire a unei anchete împotriva unui punct de vedere, s-a reușit uciderea unui drept, în cel mai pur stil nazist. Cenzura n-a dispărut, cenzura s-a transformat în presiuni. Chestie care s-a mai făcut și o să se mai facă, peste tot în lume.  Nu vine nimeni să-ți bage pumnul în gură, dar te trezești cu 24 de controale, de la DNA, Sanepid, Fisc, Protecția stolurilor de berze și alte din astea, până pricepi mesajul.

Și atunci începe tăcerea. Și când începe tăcerea, tot ce ai prezentat în punctul tău de vedere, exact chestia pentru care au început presiunile…

…devine realitate!