Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

E necesară educația rutieră în școală: sute de sancțiuni pentru șoferi, zeci pentru pietoni, în doar două zile

0

Siguranța traficului rutier reprezintă priorități pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Aceștia organizează constant acțiuni care au drept scop reducerea numărului de evenimente rutiere și siguranța participanților la trafic.

La data de 2 aprilie a.c., în intervalul 16:00-19:00, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene și cei ai Formațiunii Rutiere Târgu-Neamț au acționat pentru asigurarea unui grad corespunzător al disciplinei rutiere pe DN 15C, pe raza localității Brusturi. Celor care au pus în pericol siguranța circulației rutiere, le-au fost aplicate 32 sancțiuni contravenționale, pentru abaterile constatate fiind reținute 3 permise de conducere. Dintre acestea, 20 de contravenții au fost aplicate conducătorilor auto care nu au respectat regimul legal de viteză.

***

La data de 2 aprilie a.c., în intervalul 16:00-22:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au acționat, pe raza de competentă a secției, pentru menținerea unui climat de ordine şi liniște publică, pentru asigurarea unui grad corespunzător al disciplinei rutiere şi pentru prevenirea accidentelor generate de încălcarea normelor la regimul circulației. Pe parcursul desfășurării acțiunii au fost aplicate 36 sancțiuni contravenționale, din care 3 la Legea 61 din 1991 şi 33 la OUG 195 din 2002.

***

Totodată, în perioada 30-31 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pe raza de competentă, pentru verificarea respectării regimului legal de viteză şi combaterea încălcării normelor rutiere de către pietoni. Celor care au pus în pericol siguranța circulației rutiere, le-au fost aplicate 152 sancțiuni contravenționale, dintre care 120 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 32 de sancțiuni contravenționale aplicate pentru abateri ale pietonilor. Pentru abaterile constatate, referitor la respectarea regimului legal de viteză, polițiștii au reținut 24 permise de conducere.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.