(Editorial) Despre instructori auto, telefoane și noua legislație
Astăzi, încă o normalitate „made in Romania”. Fără discuții, un bun viitor conducător auto este format de un instructor auto bun. Din ăștia sunt destui. Adică, în articolul acesta nu voi vorbi despre competențele instructorului auto, acea persoană care ne pune “volanul în mână”, care ne explică secretele mașinii și ale condusului.
Nu, aici voi vorbi despre ceilalți instructor auto, care, pe durata acelei ore de instructaj stau pe locul din dreapta, vorbind la telefon. Povești cu asemenea personaje sunt cu sutele, dacă nu și mai multe.
Instructorul auto nu este doar pasager, pe durata cursurilor. Este și profesor, este și copilot, pentru că are acces la comenzile mașinii, în paralel cu cel de la volan. Este și supraveghetor și, la final, este responsabil – pe durata cursurilor – de faptele celui care se află la volan. Pentru că elevul nu are permis de conducere, toată responsabilitatea revine instructorului.
Noua legislație rutieră prevede pedepse mai severe (în sfârșit) pentru cei care, în trafic fiind, au mâinile ocupate cu telefonul mobil, sau au atenția deturnată spre telefonul mobil, în loc să fie atenți la ce fac cu comenzile mașinii. Șoferii prinși în asemenea situații pot rămâne fără permis. Vă aduc aminte că există prea multe cazuri în care accidentele, dintre ele cu pierderi de vieți omenești, s-au produs din cauza că persoanele care ar fi trebuit sa fie atente la trafic erau, de fapt, atente la telefonul mobil. De aici și înăsprirea legislației.
Deci, ce se întâmplă cu instructorii auto, în cazul acesta? Cei care, pe durata cursurilor stau numai la telefon, spunând, din când în când elevului “la stânga” sau “la dreapta”? Aceste persoane care sunt responsabile – pe durata cursurilor – de tot ce face cursantul?
Legea nu ar trebui să se aplice și în cazul lor? Se pare că nu, pentru că legile sunt făcute minimalist și cu o mulțime de găuri. Deși instructorul auto este responsabil pentru faptele cursanului – la fel cum profesorii răspund, la școală, de elevii pe care îi au în grijă – legea nu spune nimic de această situație, ci se referă la “cei care conduc”, adică strict la cel care are volanul în mână.
Un cursant al școlii de șoferi, scos direct în trafic încă de la prima oră de oraș, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, nu are nici reflexele necesare, nici experiența să gestioneze situații neprevăzute. De asta există acolo instructorul. Care e atent la telefon, în 98% din cazuri. Deci această nouă legislație ar trebui să se aplice și acestora, ce credeți?
Cristian FOGHEL - editorialist
Am lucrat multă vreme în mass-media. Radio, presă scrisă, TV. Timp de 2 ani am scris pe blogul personal guralaureche.blogspot.ro, în paralel cu realizarea emisiunii cu același titlu (GuraLaUreche - emisiune cu și despre blogeri, user generated content), apoi am trecut pe platforma romașcani.ro după care, timp de 6 ani am scris pe blogul personal cristianfoghel.ro.
Editorialele scrise pe roman24.ro nu sunt altceva decât opiniile mele personale. Dacă sunteți, sau nu, de acord cu ele, puteți să îmi spuneți, folosind simbolurile de mai jos. Aștept să comunicăm!