Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Factura la gaz de peste 6 milioane de euro, venită unei pensionare din Vaslui

0

Serialul facturilor mega-exagerate continuă. După ce, în presă, au apărut mai multe situații în care cetățeni români au primit facturi exagerat de mari la energie, o pensionară din Vaslui bate recordul. Aceasta a primit o factura de groază, a cărei valoare se ridică la nu mai puțin de 6,7 milioane de euro! Pe factura la gaze naturale a femeii în vârstă de 70 de ani era înregistrat un consum de 146.525,153 MW. Iar asta în condițiile în care singurii „mari consumatori” de gaz sunt aragazul și centrala folosită doar pentru încălzitul apei, potrivit ziaruldevaslui.ro, citat de gândul.ro. Pensioara mărturisește că, de fapt, folosește o sobă cu lemne pentru a-și încălzi locuința.

„Săptămâna trecută, când a primit mama factura, eu eram în alt colț al țării. M-a sunat panicată că a venit factura la gaz, de 33 milioane lei vechi. Săraca, era atât de bulversată citind atâtea cifre și probabil că nu îi venea să creadă că, de fapt, factura e în lei noi”, a declarat pentru Ziarul de Vaslui băiatul femeii, Gabriel Mereuță. Speriată, femeia a luat primul mijloc de transport și s-a prezentat la ghișeele Gaz Est, pentru explicații.

Din fericire, toată povestea s-a dovedit a fi o eroare, recunoscută și acceptată de societatea care a eliberat factura. Aceștia i-au emis femeii o factură de 1.700 lei. ”Normal, și aceea era mult prea mare. În final, după un alt drum, a fost emisă o factură de 200 lei. E bine că totul s-a terminat cu bine, chiar dacă asta a însemnat nervi, timp și câteva drumuri pentru o femeie de 70 ani.” a mai povestit băiatul femeii.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.