FESTIVALUL CONCURS NAŢIONAL DE MUZICĂ POPULARĂ PENTRU COPII ŞI TINERI „FLORILE CEAHLĂULUI” Ediţia a XXX-a
Ediţie aniversară
Festivalul a debutat în vara anului 1968 şi a avut o istorie destul de sinuoasă, cunoscând şiperioade de întrerupere. Iniţial, festivalul-concurs a fost destinat tinerilor interpreţi de muzică uşoară. În acest fel manifestarea şi-a consumat primele douăsprezece ediţii, din 1968, până în 1980. În 1976, festivalul-concurs nu s-a desfăşurat. După un alt an de pauză, 1981, în 1982 Festivalul se reia, de data aceasta concursul fiind destinat tinerilor interpreţi de muzică uşoară. În această formă sunt organizate opt ediţii în şapte ani consecutivi (1982 – 1989).
Acest proiect cultural-artistic al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a fost reluat după douăzeci de ani, în 2009. De atunci au mai fost organizate încă nouă ediţii.
Perioada şi structura ediţiei curente
Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” organizează, în perioada 9 – 11 martie, faza finală a celei de a XXX-a ediţii a Festivalului- concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului”. Concursul se desfăşoară pe două secţiuni – secţiunea canto (cu trei categorii de vârstă: 9- 14 ani, 15-19 ani şi 20-25 ani), respectiv secţiunea instrumente.
Desfăşurarea ediţiei a XXX-a
Desfăşurată la mijlocul lunii februarie, faza preselecţiei naţionale a propulsat spre faza finală a competiţiei un număr de optzeci şi nouă de concurenţi. Patruzeci şi trei dintre aceştia, competitorii de la categoria de vârstă cea mai mică, vor concura vineri, 9 martie, începând cu ora 14:00, la Sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ.
O zi mai târziu, sâmbătă, 10 martie, tot de la ora 14:00 şi tot la Sala „Calistrat Hogaş”, va avea loc concursul celorlalte două categorii de vârstă ale secţiunii canto, precum şi conucurenţii de la secţiunea instrumente. Acompaniamentul este asigurat de orchestra de muzică populară a Ansamblului „Floricică de la munte”. Pentru cele două zile de concurs, intrarea publicului la Sala „Calistrat Hogaş” este liberă. Duminică, 11 martie, începând cu ora 16:00, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamţ, va avea loc Gala laureţilor, spectacol în care, alături de concurenţii câştigători, vor oferi recitaluri invitaţii speciali: Ionuţ Cocoş, laureatul de anul trecut, Ansamblul folcloric „Floricică de la munte”, precum şi îndrăgitul intepret Nicolae Furdui Iancu, însoţit de Grupul folcloric „Crai nou” din Alba Iulia. Accesul publicului la spectacolul de gală se face pe bază de invitaţie. Relaţii la telefon 0233.21.40.26.
Juriul
La ediţia de anul juriul va fi compus din Elise Stan (etnomuzicolog şi realizator TV – preşedinte al juriului), Roxana Daniela Gibescu (etnomuzicolog, reprezentant al Casei de
discuri Electrecord), Florentina Buzenschi (expert în bunuri cu valoare etnografică, muzeograf la Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ), Delia Stoian Irimie (conf. univ. dr. –
Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca), Dorin Grama (director executiv Favorit TV), Călin Brăteanu (director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea
Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” al Consiliului Judeţean Suceava), Carmen Elena Nastasă (manager al Centrului pentru Cultură şi arte „Carmen
Saeculare” Neamţ).
Lista laureaţilor ultimelor nouă ediţii, de la reluarea concursului:
2009 – Ana DRAGU (Târgu Neamţ – Neamţ);
2010 – Sorina ASOFRONIEI (Pechea – Galaţi);
2011 – Gabriel Marinel DUMITRU (Piteşti – Argeş);
2012 – Georgiana PĂDURARU (Buhuşi – Bacău);
2013 – Ioana Maria UNGURAŞ (Jibou – Sălaj);
2014 – Larisa Vasilica UŢĂ (Baia Mare – Maramureş);
2015 – Alex Daniel Bulai (Piatra-Neamţ – Neamţ);
2016 – Ioana ŞTEFAN (Suceava – Suceava);
2017 – Ionuţ COCOŞ (Slobozia – Ialomiţa).