Festivalul de Minihandbal ”DAN MOISII”, la Roman
Liceul cu Program Sportiv Roman, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Roman și Direcţia Judeţeană de Sport Neamţ organizează Festivalul de minihandbal ”Dan Moisii”. Competiția va fi la Roman, în Sala Sporturilor, incintă în care Dan Moisii a muncit pentru ca HCM Roman, actuala CSM Roman, să ajungă pe culmile gloriei sportive și să reprezinte România în întrecerile europene. Evenimentul se dorește astfel un moment dedicat fostului antrenor romașcan, cel care acum zece ani a trecut în neființă, dar care a iubit handbalul și tot ce însemna lumea sportului cu mingea mică. Dan Moisii a fost între oamenii are au pus umărul la înființarea echipei de senioare din Roman, la dezvoltarea clubului și, mai apoi, la promovarea în primul eșalon handbaistic al țării. Dan Moisii s-a născut la data de 27 septembrie 1950 și a decedat la data de 27 octombrie 2013.
Jocurile vor avea loc în ziua de luni, 23 ianuarie 2023, cu începere de la ora 12:00, urmând a se termina în jurul orei 17:00. Vor fi amenajate trei terenuri cu dimensiuni reduse, urmând a se juca meciuri la categoria minihandbal (copii născuți în 2012 și 2013, grupă de băieți și grupă de fete) și baby-handbal (copii născuți în 2014 și mai mici, grupă alcătuită din echipe de fete și de băieți). Meciurilor vor avea câte 25 de minute fiecare, nu se vor consemna rezultate și nu se vor întocmi clasamente, nu se vor acorda premii individuale.
Cluburile reprezentate la turneul de la Roman vor fi: ACS Vicov Elite Vicovu de Sus (o echipă), LPS Suceava (o echipă), CSS Târgu Neamț (o echipă), OK Sport Onești (4 echipe), AS Sportul Piatra Neamț (4 echipe) și LPS Roman (5 echipe).
Sursa DJS Neamt