Festivalul Zargidava Roman se amana cu o saptamana
Primarul municipiului Roman, Lucian Micu, a postat pe pagina sa de facebook:
Meteorologii anunță vreme ploioasă pentru finalul de săptămână, astfel încât am luat decizia de a amâna desfășurarea Festivalului Zargidava, ce urma să se desfășoare în perioada 6-8 iulie în Kartodrom. Ideea nu este de a bifa noi un număr mare de evenimente pe parcursul sezonului estival, ci îmi doresc ca cetățenii să se bucure cu adevărat de aceste manifestări. Am discutat cu organizatorii Festivalului și l-am reprogramat pentru weekendul 13-15 iulie, când sperăm să avem vreme frumoasă, astfel încât să ne bucurăm de spectacolul pe care cei peste 200 de actori îl transpun în aer liber pentru a ne arăta din obiceiurile, tradițiile și ”arsenalul” din luptele străbunilor noștri.
Rămân fixate celelalte evenimente pe care le-am pregătit pentru luna iulie, cum ar fi petrecerea din Ștrand (13 iulie), picnicul în Parc (22 iulie) sau Tunning Fest (28-29 iulie). Vă voi ține la curent cu detalii despre aceste evenimente și sper să ne putem bucura împreună de ceea ce oferă comunitatea noastră.