Fetiţă în stare gravă după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Roman
O fetiţă în vârstă de 7 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Roman, ea fiind transportat, cu diverse politraumatisme, de un echipaj medical la Centrul de Primiri Urgenţe din oraş.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Moşu, a precizat că din primele cercetări rezultă că mama fetiţei ar fi plecat din locuinţă, iar minora se afla la geamul balconului, de unde s-a dezechilibrat şi a căzut.
„Echipajul de poliţie s-a deplasat la faţa locului, iar din verificările preliminare efectuate a reieşit că minora în cauză, în vârstă de 7 ani, ar fi căzut de la etajul 4 al unui bloc din municipiul Roman. Aceasta a fost transportată la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate”.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.