Firmele cu mai puțin de 10 angajați, obligate să aibă condică de prezență, din nou. Lege promulgată
Microîntreprinderile sau firmele cu mai puțin de zece angajați sunt obligate, prin lege, să reintroducă condica de prezență sau pontajul la locul de muncă, după ce abia au scăpat de ea în urmă cu un an, ca o consecință a prelungirii telemuncii din pandemie.
La pachet, vine și obligativitatea întocmirii fișei postului și a regulamentului intern.
O lege nou-adoptată de Camera Deputaților, promulgată de președinte și publicată deja în Monitorul Oficial, respinge o ordonanță de urgență care scutea, în urmă cu un an, de o serie de obligații birocratice, microîntreprinderile – adică firmele cu mai puțin de zece angajați, potrivit Europei Libere.
Este vorba de Legea 275/2022, adoptată pe 30 septembrie de Camera Deputaților și care a fost promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial pe 3 octombrie 2022. Legea respinge Ordonanța de Urgență 37 din mai 2021.
În România sunt în prezent aproximativ 500.000 de microîntreprinderi cu până la nouă salariați.