Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Furt la Sagna de 100 m de cablu telefonic în miez de noapte

0

La data de 7 mai a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat în trafic un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din Horia, ce se deplasa pe Drumul Județean 207A, în localitatea Sagna.

Deoarece polițiștii aveau suspiciuni, cu privire la implicarea celor din autoturism într-o posibilă activitate infracțională, au procedat la efectuarea controlului asupra persoanelor și autoturismului,  fiind identificați aproximativ 100 m de cablu telefonic, doi clești și un bomfaier, care au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în cursul aceleiași nopți, doi tineri, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, din Horia, s-ar fi deplasat cu autoturismul pe raza localității Vulpășești, de unde ar fi sustras aproximativ 100 m de cablu telefonic.

La aceeași dată în baza probatoriului administrat, tinerii în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Faţă de aceștia, la data de 7 mai a.c., s-a luat măsura arestului la domiciliu  pentru 30 de zile.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.