Furt la Tămășeni, prejudiciu de 70.000 euro
Polițiștii din Neamț, sub coordonarea procurorilor, au efectuat o percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal de furt calificat. Un bărbat, bănuit că ar fi sustras mai multe bijuterii din aur și sume de bani, a fost reținut pentru 24 de ore.
La data de 1 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani în colaborare cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au efectuat o percheziție în județul Brașov, la domiciliul unei persoane bănuite de furt calificat.
Investigațiile efectuate de polițiști au relevat faptul că, în noaptea de 29 spre 30 aprilie 2021, un bărbat de 30 de ani, din Brașov, ar fi pătruns în locuința unei femei de 75 de ani, din localitatea Tămășeni, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii din aur și sume de bani.
În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea confiscării 23.000 de euro, 300 de lire sterline și bijuterii din aur.
Prejudiciul creat prin activitatea infracțională a fost recuperat în mare parte, fiind restituit persoanei vătămate.
Persoana bănuită de comiterea faptei a fost condusă la sediul poliției, iar în urma probatoriului administrat, acesta a fost reținută pentru 24 de ore.