Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

George Lazăr (PNL): Construim la Roman o Bază sportivă multi-disciplinară în valoare de peste 5 milioane euro

0

 

Municipiul Roman va avea o Bază sportivă multi-disciplinară nouă în valoare de peste 5 milioane euro!

Nu este o promisiune ci o certitudine pentru că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi împreună cu viitorul primar al municipiului Roman, domnul Laurenţiu Dan Leoreanu, vom face ca acest vis să devină o realitate!

Proiectul a fost deja iniţiat de primarul Leonard Achiriloaei şi echipa PNL iar noi îl vom continua pentru că romaşcanii merită o astfel de investiţie!

Baza sportivă multidisciplinară „Moldova” cuprinde în primul rând construirea şi dotarea unui stadion la nivelul cerinţelor UEFA.

De asemenea, în cadrul bazei sportive vor fi amenajate 3 terenuri de tenis acoperite şi 2 terenuri de tenis neacoperite, 3 module de panouri pentru escaladă, un teren de mini-fotbal, unul de baschet şi unul de padel.

În cadrul bazei vor exista spaţii multifuncţionale, spaţii comerciale, spaţii de servicii şi de alimentaţie publică.

Baza sportivă va fi una deschisă publicului larg atât pentru practicarea sportului sau pentru agrement, dar poate găzdui şi concerte, târguri sau expoziţii.

Este o investiţie de care vor beneficia toţi locuitorii din zona Roman Metropolitan pentru că merită!

Cu respect,

George Lazăr – preşedinte al PNL Neamţ,

Candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ

***

În vârstă de 43 ani, George Lazăr s-a născut în municipiul Roman, este căsătorit şi tatăl a două fetiţe.

Este absolvent al Colegiului Naţional „Roman Vodă”, al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei” Iaşi şi licenţiat în ştiinţe juridice, cu trei mastere în domeniul Dreptului administraţiei publice, Ştiinţelor penale şi Dreptului European.

Este membru al Baroului Neamţ şi avocat practician de peste 20 ani.

Timp de două mandate, în perioada februarie 2013 – martie 2014 şi decembrie 2019 – ianuarie 2022, a ocupat demnitatea de prefect al judeţului Neamţ.

Una dintre cele mai importante realizări ca prefect a fost recâştigarea în instanţă a Cheilor Bicazului pentru judeţul Neamţ.

În anul 2022 a fost numit ministru – secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, postură din care a reprezentat România la diverse evenimente pe plan extern.

Din punct de vedere politic, în anul 2021 a fost ales în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal – filiala Neamţ.

George Lazăr candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.

Material Comandat de PNL, Filiala Neamț, CMF:21240015

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.