George Lazăr, PNL Neamț: ”Toate propunerile la legile educației sunt binevenite”
Până pe data de 24 august, proiectele legilor învățământului preuniversitar și ale învățământului superior se află în consultare publică. Este încă o dovadă a transparenței Guvernului României, care rezidă din dorința de a reforma profund sistemul de educație. În toată această perioadă, toate propunerile venite din partea celor interesați sunt binevenite, așteptate.
Îi asigur pe nemțeni că atât eu cât și colegii mei parlamentari vom utiliza toate pârghiile pe care le avem la dispoziție, iar propunerile la legile educației vor ajunge pe masa ministrului Educației și Cercetării, Sorin Cîmpeanu, și în Parlamentul României.
În perioada imediat următoare, prin informare publică, PNL Neamț va aduce la cunoștința celor interesați principalele modificări care stau la baza reformei sistemului, pentru că adoptarea celor două acte normative va avea un impact semnificativ în viețile a milioane de oameni: elevi, părinți, cadre didactice.
De la publicarea celor două proiecte au început să apară și primele opinii, în marea lor majoritate în favoarea actelor normative. Firește, există și opinii situate la polul opus, dar aceasta este esența unei dezbateri.
Voi expune aici un aspect al proiectului Legii învățământului preuniversitar, elaborat de Ministerul Educației. Este vorba despre atingerea de către fiecare copil a potențialului maxim de dezvoltare.
Astfel, textul prevede că portofoliul personal educațional, pe care îl va avea fiecare elev începând cu grupa mijlocie, va fi elementul central al evaluării învățării.
Școala va modela elevul conform vârstei, prin observarea dezvoltării acestuia și potrivit nivelului de învățământ.
Progresul școlar va fi urmărit prin forme de evaluare continuă, care monitorizează atingerea obiectivelor învățării, iar părinții vor fi sprijiniți să aleagă cele mai bune trasee pentru copiii lor prin orientarea școlară. La finalizarea clasei a VIII-a, consilierul școlar și dirigintele au obligația să emită o recomandare de încadrare în educația secundară superioară, având caracter de orientare școlară pentru fiecare elev în parte. Recomandarea este emisă în baza unei evaluări specifice, care se comunică elevului și părinților / reprezentantului legal. La elaborarea recomandării sunt consultate și cadrele didactice de la clasă. Recomandarea are un caracter orientativ în stabilirea opțiunilor celor mai potrivite profilului fiecărui elev și se include în portofoliul personal educațional.
Evaluările vor avea scopul de a integra, de a evalua, orienta, încuraja şi optimiza învăţarea, precum și de a dezvolta capacitatea de autoevaluare a elevului. Evaluarea se centrează pe competenţe, oferă feed-back real elevilor şi stă la baza planurilor individuale de învăţare.
Proiectele pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educației, la adresa https://www.edu.ro/proiecte_legi_educatie_2022_consultare_publica.
Așteptăm propunerile nemțenilor și la adresa de e-mail pnl.neamt@pnl.ro sau la sediul PNL Neamț, din Piatra Neamț, Piața Mihail Kogălniceanu, bl. H4, parter.
George Lazăr
Președinte PNL Neamț