George Lazăr, președinte PNL Neamț: „Siguranța pe drumurile nemțene este o prioritate pentru mine.”
Nu mai devreme de ieri, un grav accident rutier pe DN2-E85 s-a soldat cu decesul, pe loc, a celor trei victime. Din păcate, acest drum al morţii a mai răpit trei suflete, tată, fiică şi nepot.
Nemțenii cunosc bine această porțiune de drum, de la ieşirea din municipiul Roman, până la granița cu județul Bacău, în comuna Filipeşti, segment care în ultimii ani a căpătat denumirea de “drumul morții”.
Am fost astazi la Ministerul Transporturilor, unde m-am întâlnit cu domnul Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru a discuta despre această situație din județul Neamț şi a găsi o soluție cât mai rapidă pentru a împiedica şi alte pierderi de vieți omeneşti pe acest traseu rutier problematic.
Vorbim despre un drum european, DN2-E85 care intră în jurisdicția CNAIR, singura instituție cu competențe să intervină pe acest sector de drum.
Întrevederea cu domnul director Cristian Pistol a fost de bun augur şi, în urma consultării cu specialiştii CNAIR, s-a ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este montarea separatorelor pe sens de mers pe toată această porțiune a drumului care traversează județul Neamț, de la ieşirea din Roman, cel puțin până la intrarea în județul Bacău, în comuna Filipeşti.
Şi eu sunt conducător auto şi cunosc foarte bine realitatea din traficul rutier. Făcând săptămânal naveta la Bucureşti pe acest sector de drum, cunosc pericolele la care se expun constant participanții la trafic.
Demersurile vor fi urgentate, urmând ca cei de la CNAIR să efectueze, în perioada imediat următoare, o analiză tehnică premergătoare montării separatoarelor.
Nu este timp de aşteptat având în vedere că situația actuală este una gravă, care generează nenumărate tragedii şi pune în pericol viețile oamenilor.
Din nefericire, în ultimii ani, pe acest sector de drum s-au înregistrat foarte multe accidente, soldate cu victime şi răniți grav.
Am încredere că în urma demersurilor pe care le-am inițiat vom avea, în cel mai scurt timp, un drum sigur, dotat cu separatoare pe sens de mers care să preîntâmpine accidentele rutiere şi să ofere siguranță conducătorilor auto.
Voi merge săptămânal la Ministerul Transporturilor pentru a urmări stadiul proiectului şi pentru a mă asigura că în cel mai scurt timp vom avea montate separatoarele pe sens de mers şi nu vom mai fi martorii altor tragedii.
George Lazăr, președinte PNL Neamț