Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

George Lazăr, președintele PNL Neamț, numit secretar de stat în Guvern, la Ministerul Energiei

0

Premierul liberal Nicoale Ciucă a semnat ordinul de numire a lui George Lazăr, președintele PNL Neamț, în funcția de ministrul secretar de stat la Ministerul Energiei. Ordinul de numire a fost publicat în Monitorul Oficial, după ședința de guvern, iar George Lazăr își poate prelua toate atribuțiile. 

”Funcția de ministru secretar de stat este extrem de importantă, care mă responsabilizează, mai ales în acest context european și mondial, cu fluctuații pe piața de energie, cu conflictul armat de la granița României, cu o predictibilitate pusă sub semnul întrebării. Este o perioadă complicată, cu multe incertitudini, dar accept toate provocările și responsabilitățile. Vreau să fiți siguri că voi fi un partener real și corect  al tuturor celor care au probleme, iar rezolvarea acestora stă, în primul rând, în dialog. Pentru a rezolva probleme trebuie, întâi de toate să le identificăm, apoi să căutăm soluții. Iar eu sunt sigur că soluții există”, a precizat noul secretar de stat la Ministerul Energiei. 

George Lazăr a transmis și un mesaj primarilor din județul Neamț, în ceea ce privește colaborările viitoare. ”Pentru întreg județul Neamț, consider că această numire este benefică. Voi putea sprijini, așa cum am făcut și până acum, ca prefect, toate proiectele de dezvoltare ale comunităților locale. Ușa mea a fost și rămâne deschisă tuturor celor interesați de progres, de dezvoltare”, a punctat acesta.  

Numirea lui George Lazăr în funcția de ministru secretar de stat confirmă și statutul de care liberalii nemțeni se bucură în structurile guvernamentale. Acest statut va fi reconfirmat în perioada imediat următoare, când PNL Neamț va prelua o altă funcție importantă în Guvernul României, la Agenția Națională de Administrare Fiscală.  

Biroul de presă al PNL Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.