GRAV accident în județul Suceava. Șase persoane implicate, între care doi copii. O victimă, în stop cardiorespirator
Un grav accident rutier cu șase persoane implicate s-a produs, joi la amiază, pe raza municipiului Rădăuți din județul Suceava. O victimă a rămas încarcerată, echipajele de salvare au început manevrele de resuscitare.
Potrivcit ISU Suceava, accidentul s-a produs în municipiul Rădăuți. În evenimentul rutier au fost implicate 6 persoane, dintre care doi copiide de 5 și 9 ani.
UPDATE: Cei doi copii, împreună cu mama lor, au fost transportați la spital de echipajele sosite la fața locului pentru investigații suplimentare.
Una dintre victime a avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare. Aceasta a fost scoasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului în stop cardiorespirator.
Acesteia i se aplică manevrele de resuscitare.
La fațșa locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul a trei ambulanțe SAJ.