Ia romanească, element autentic al brandului de ţară
Astăzi, 24 iunie, în România şi în comunităţile româneşti din întreaga lume este marcată Ziua Universală a Iei. Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă”, cum mai este denumită ia, a fost iniţiată în anul 2013 de comunitatea La Blouse Roumaine, care a dorit ca bluza tradiţională românească împreună cu tradiţia noastră moştenită din timpuri imemoriale, să devină un adevărat brand de ţară, recunoscut în întreaga lume.
Ziua de 24 iunie coincide cu Sărbătoarea Sânzienelor, aluzie la faptul că în tradiţia noastră populară, acestea erau îmbrăcate în ii.
Ia românească are o istorie milenară. Cu o denumire care duce ca etimologie spre limba latină, cu modele complicate de cusături, unele dintre ele conţinând simboluri protectoare sau aducătoare de noroc, cu utilizări dintre cele mai diverse, de la purtatul zilnic şi până la costumul de nuntă, ia ne-a însoţit în toate etapele istorice, individualizând românca şi făcând-o mai frumoasă. Reginele României au adoptat cu mândrie portul naţional, iar Regina Maria a adus ia la marile evenimente ale capetelor încoronate ale Europei. Ia a fost şi simbol al românismului fiindcă portul ei a reprezentat în unele momente şi o afirmare îndrăzneaţă a identităţii noastre naţionale, a mândriei de a fi român.