Imaginile tragicului accident de aseară din localitatea Roznov. Impact nimicitor pe DN 15
Duminică, 9 decembrie, în jurul orelor 17:20, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe DN 15, în localitatea Roznov, soldat cu decesul unei persoane și vătămarea corporală a altor trei.
Din cercetările efectuate a reieșit că un tânăr, de 27 de ani, din Roznov a condus un autoturism pe DN 15 din direcția Piatra Neamț către Bacău, iar în localitatea Roznov ar fi efectuat manevra de depășire a unui autoturism, încălcând marcajul longitudinal continuu, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Piatra Neamț, care circula din sens opus.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto de 48 de ani și vătămarea corporală a unei femei de 50 de ani, din Piatra Neamț, pasageră în același autoturism.
De asemenea, au suferit leziuni conducătorul auto de 27 ani și un minor, de 11 ani, din Roznov, din același autoturism, care au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările continuă față de tânărul de 27 de ani sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.