Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

Inaugurarea Monumentului “România Biruitoare”, dedicat Centenarului României Întregite

0

Un eveniment de o importanţă majoră în viaţa şi istoria Bacăului şi a României, pus sub deviza “Vitejii României Biruitoare – Judeţul Bacău în Războiul Întregirii Naţionale”, va avea loc vineri, 27 septembrie, ora 18.00, în “Parcul Unirii – 1 Decembrie 1918” (fost Parc al Catedralei). Cu această ocazie va avea loc inaugurarea/dezvelirea Monumentului de for public “România Biruitoare”, lucrare monumentală din bronz, executată la iniţiativa şi contribuţia Asociaţiei Unlimited Connections Bacău.

Inaugurarea va avea loc la ora 18.00 şi sunt aşteptate oficialităţi locale şi centrale, informează cotidianul Deşteptarea din orașul Bacău.

România Biruitoare

Monumentul are în centru statuia „României Biruitoare”, așezată pe un cilindru din granit având înălțimea de 3,20 metri.

Aceasta va fi încadrată de statuile „monarhilor întregitori”: Regele Ferdinand I și Regina Maria.

Ansamblul va cuprinde nume ale unor bătălii din timpul Războiului pentru Întregirea României (1916-1918).

Pe faţa de est a soclului este plasată stema de bronz a României Întregite şi deviza “ROMÂNIA SEMPER VICTOR”.

Lucrarea monumentală din bronz a fost executată la iniţiativa Asociaţiei Unlimited Connections Bacău, cu fonduri exclusiv private oferite de Societatea DEDEMAN.

De ce Regele Ferdinand şi Regina Maria?

„Va fi un eveniment la nivel național care să reprezinte județul pe măsura efortului făcut de asociație împreună cu susținerea venită din domeniul privat”, a declarat pentru  cotidianul Deşteptarea din Bacău, domnul Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.

El a adăugat că este un proiect unic, „cu care se va face o îndreptare” a ceea ce s-a întâmplat la Mărășești, deoarece în județul Bacău au fost cei mai mulți ostași căzuți pe front și tot acolo a existat frontul de rezistență.

În Bacău au funcționat comandamentele Armatei de Nord și ale Armatei a II-a, tot aici s-au format Regimentul 55/56 Infanterie și Regimentul 27 Infanterie Bacău, răsplătite cu Ordinul „Mihai Viteazu”.

Regina Maria a vizitat de mai multe ori unitățile de pe linia frontului, iar Regele Ferdinand a ținut un discurs pe șesul din Cleja, promițând împroprietărirea soldaților și votul universal.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.