Încă un transport de țigarete depistat în Neamț
La data de 10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamţ au acționat pe linia prevenirii și combaterii actelor de contrabandă.
În urma verificărilor efectuate într-o piață din Piatra Neamț, polițiștii au depistat o femeie de 33 de ani, din Piatra Neamț, în autoturismul căreia au fost descoperite peste 7.300 de țigarete, susceptibile a fi provenite din contrabandă.
Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 86/2006.
Polițiștii nemţeni reamintesc cetăţenilor că „deținerea, colectarea , producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”, conform art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României