Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Incendiu DE PROPORȚII la Spitalul Matei Balș din Capitală. Trei pacienți carbonizați, unul decedat după

0

Un incendiu a izbucnit astăzi dimineață la un pavilion al spitalului Matei Balș din Capitală. Conform ISU și Ministerului Sănătății, trei persoane au fost găsite carbonizate, iar o persoană a murit după ce medicii au încercat resuscitarea.

Incendiul a avut loc la parterul unui corp de clădire în care se aflau în jur de 120 de persoane, conform reprezentanților spitalului.

Reprezentanții ISU spun că au evacuat 120 de pacienți.

Pompierii spun că au fost degajări mari de fum.

La fața locului au acționat ambulanțe, autospeciale, un spital mobil și unități de descarcerare. Salvatorii au acționat echipați conform protocolului COVID.

Pompierii spun că pacienții răniți au fost preluați de ambulanțe și transportați la alte spitale.

În unitate erau tratați bolnavi Covid-19.

Este a doua tragedie care se produce într-un spital din România după incendiul de la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț.

Primul apel la 112 pentru incendiul de la Matei Balș a venit la ora 5:05, iar primul echipaj a ajuns la spital la 5.14, a declarat secretarul de stat Raed Arafat vineri dimineață, la locul incendiului în care au murit patru pacienți.

Conform comandatului intervenției, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, la parter, pe 100-120 mp. Au fost afectate 4 saloane, cu degajări mari de fum și cu posibilitatea de extindere.

Au fost evacuate 44 de persoane către spitalele de urgență, ceilalți se află în pavilioanele neafectate din spitalul Matei Balș. Din cei 44 de pacienți, doi erau în stare mai gravă.

Clădirea care a ars a fost construită în 1953 și a fost modernizată. Clădirea avea avizele necesare, iar cel mai recent control a fost efectuat în noiembrie, a precizat Raed Arafat.

Sursa: Mediafax

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.