Inconștiență în Neamț. Un tânăr fără permis s-a răsturnat cu maşina pe cupola. A băgat un om în spital și a fugit
Accident, vineri după-amiază, în localitatea Girov, județul Neamț.
Primele cercetări au arătat că, în timp ce un șofer conducea un autoturism, în localitatea Girov, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind șoseaua și răsturnându-se pe cupola autoturismului.
În urma accidentului, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Dragomirești, pasager în autoturism, a fost rănit.
Imediat după producerea evenimentului rutier, șoferul ar fi coborât din autoturism și ar fi părăsit locul accidentului.
În urma investigațiilor efectuate cu operativitate, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au reușit identificarea șoferului, un tânăr, în vârstă de 18 de ani, din Girov.
Totodată, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.