Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Inspectoratul Școlar Județean Neamț are, începând de astăzi, 27 aprilie 2022, un nou inspector școlar general, în persoana Florentinei Luca Moise.

0

La ceremonia de învestire a participat, alături de alți invitați, prefectul județului Neamț, Vasile-Adrian Niță. „Am participat astăzi la învestirea doamnei Florentina Luca Moise ca inspector școlar general.

Îi doresc succes în noua funcție! Nu este ușor ceea ce are de făcut. Învățământul este un domeniu care implică extrem de mult responsabilitate și implicare și orice decizie luată azi se va răsfrânge asupra a mii de destine, mai devreme sau mai târziu. Investiția în copii este esențială și de aceea trebuie o foarte mare atenție la stabilirea unor programe și strategii care vizează educația în județul Neamț.

Îi doresc mult succes Florentinei Luca Moise, așa cum le doresc tuturor cadrelor didactice și elevilor din școlile din județ. Abia s-au finalizat etapele naționale ale olimpiadelor școlare, la care elevii nemțeni au urcat pe podiumuri, la festivitățile de premiere. În scurt timp vor începe examenele naționale, ceea ce înseamnă partea cea mai dificilă pentru elevii care ajung la finalul unui ciclu de studii.

Sper că toate aceste evaluări vor fi trecute cu bine și că fiecare absolvent va ajunge acolo unde își dorește. Așadar, succes tuturor celor care se regăsesc în sistemul educațional nemțean, fie că stau în bănci, la catedră sau la sediul Inspectoratului Școlar Județean Neamț“, a declarat Vasile Adrian Niță, prefectul județului Neamț.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.