Intervenție ISU Neamț la accident pe E85, Săbăoani
În jurul orei 20:15, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe E 85 în comuna Săbăoani.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu medic de la SAJ.
În accidentul rutier au fost implicate două autoutilitare în care se aflau doar conducătorii auto. În urma impactului, unul din conducătorii auto a rămas încarcerat.
Cu ajutorul echipamentelor specifice și a tărgii lopată pompierii au scos din autoturism un bărbat de 35 de ani, conștient, cu politraumatisme. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Roman.
Celălalt conducător auto, un bărbat de 35 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la CPU Roman.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
Lt. Popa Irina, purtător de cuvânt al ISU Neamț.
Sursa foto facebook/radarromanoficial