Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Iohannis a promulgat legea care reduce numărul de ore petrecute de elevi în şcoli

0

Mai puţine ore la şcoală! E vestea pe care au primit-o elevii şi profesorii, după ce şeful statului a promulgat modificarea Legii Educaţiei. Cel mai mare impact va fi la gimnaziu, unde în anul şcolar viitor va fi tăiată cel puţin o oră pe zi, din orarul elevilor. Şi tot de anul viitor, ministrul Educaţiei vrea să schimbe Bacalaureatul şi să introducă notele la probele de competenţă.

Legea promulgată ieri de preşedinte prevede 20 de ore pe săptămănă, în învăţământul primar, față de 19-22 ore câte sunt în prezent. 

Elevii de gimnaziu vor sta în bănci 25 de ore săptămânal. Astăzi, programul lor ajunge şi la 34 de ore. Iar la liceu, numărul a fost limitat la 30 de ore pe săptămână. 

Elevii se tem că, de anul viitor, profesorii vor fi nevoiţi să predea aceeaşi materie într-un timp mult mai scurt, iar ei să înveţe acasă mai mult. 

Sindicatele din Educaţie spun că peste 21 de mii de cadre didactice şi-ar pierde posturilor, în prima zi de aplicare a legii. 

Veşti noi vin şi de la ministrul Educaţiei. Monica Anisie vrea să schimbe examenul de Bacalaureat. Propune înlocuirea calificativelor cu notele la probele de competenţe, aşa încât elevii să fie stimulaţi să se pregătească temeinic pentru acest examen. 

Ministrul va pune în dezbatere publică şi modificarea celei de-a treia probe scrise de la Bacalaureat. Este vorba de proba la alegere, în funcție de profil, pentru liceele tehnologice şi vocaţionale. 

Unii profesori consideră că asemenea schimbări ar trebui făcute o dată la patru ani. Altfel, vor deruta  elevii. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.